In saptamana 10-14 decembrie 2012 a avut loc festivalul zapezii SNOW FEST - Editia I. Coordonatori: Consiliul elevilor
„ Dacă nu crezi în miracole, nu crezi în nimic „
Iarna înseamnă pur şi simplu, bucurie, sărbătoare şi...magie.E o perioadă a anului în care totul este încântător, iar timpul pare a se opri în loc.De aceea, Consiliul Elevilor a hotărât că această magie din preajma Sărbătorilor de iarnă trebuie resimţită în tot liceul, de toată lumea, în special de elevi.Astfel, săptămâna 10-14 decembrie a fost dedicată unor activităţi creative care dezvoltă imaginaţia şi stârnesc veselia, activităţi care fac parte din proiectul „Snow Fest” coordonat de Consiliul Elevilor.Elevii, dar şi profesorii, s-au dovedit încântaţi de fiecare activitate şi s-au implicat cu entuziasm.Şi vremea a fost de partea noastră, învăluind totul în alb şi aducând tuturor bucurie.
Prima zi a săptămânii ne-a adus „Filme care te fac să iubeşti iarna”, filme care au fost un prilej de discuţie asupra a ceea ce înseamnă Crăciunul pentru fiecare.A urmat „Iarnă de poveste”, activitate în cadrul căreia elevii mai mari au citit celor mai mici poveşti de iarnă.Copiii au fost plini de entuziasm şi curiozitate.A treia zi, „Ritmul iernii” a fost susţinut de elevi ai claselor de gimnaziu care au interpretat colinde şi cântece de iarnă.Ultima zi a festivalului ne-a deschis porţile către artă, către frumos prin organizarea unor „Ateliere de magie”.Elevii au fost apoi premiaţi simbolic – mere, covrigi şi diplome hand-made- pentru realizarea desenelor şi creaţiilor lucrate manual.
Festivalul s-a încheiat cu trei mari lecţii pe care iarna ni le aminteşte an de an, subliniate de sceneta elevilor clasei a IX-a A : să te bucuri, să ai încredere şi să dăruieşti.
Aşadar, activităţile au determinat implicarea activă a elevilor în viaţa şcolii şi au readus magia în vieţile noastre.Mulţumim tuturor!
Sărbători fericite, de poveste !
Patricia Pîinicică,
Preşedintele Consiliului Elevilor