Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare se desfășoară şi în anul în curs. Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 17 aprilie 2019, inclusiv.
Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie.
Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.
Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.
Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în raport cu bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea „Euro 200” în anul 2019 (aproximativ 12 milioane lei).
Afișarea pe site-ul euro200.edu.ro a beneficiarilor este prevăzută pentru data de 30 de mai. În perioada 31 mai – 20 iunie se depun și se evaluează contestațiile, iar data de 4 iulie este termenul-limită pentru afișarea listei finale (aprobată prin ordin de ministru) pe pagina web menționată anterior.
Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari se face în perioada 22 iulie - 9 august, la nivelul unităților de învățământ/universităților, iar utilizarea acestor bonuri, la orice furnizor de profil, în intervalul 24 iulie - 10 octombrie 2019.
Reamintim că programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C. În cei 15 ani de aplicare a programului „Euro 200”, au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere peste 300.000 de elevi şi studenţi.
Termenul limită de depunere a cererilor este 17.04.2020. Cererile sunt trimise pe adresa de mail a liceului: liceul_osica_de_sus (a) yahoo.com.